Reînvierea vieții monastice
Reînvierea vieții monastice la Mănăstirea Șinca Veche, un proces început odată cu secolul al XX-lea de mitropolitul Nicolae Bălan și întrerupt de instaurarea regimului comunist, continuă după Revoluția din 1989 prin construcția și refacerea mănăstirilor distruse de generalul Buccow în secolul al XVIII-lea. Lucrările de salvare a bisericilor rupestre de la Șinca Veche încep în 2004 prin includerea lor în Lista monumentelor istorice din România. Este începută o campanie de săpături arheologice condusă de Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă -Bucuria Neașteptată” și sunt construite paraclisul și casa monahală.
Mănăstirea Șinca Veche continuă astăzi, asemeni strămoșilor ei, să mărturisească și să păstreze vii istoria și credința ortodoxa a românilor din Transilvania.
„Pelerinii care vin aici pot nu doar să afle cum sute de ani românii s-au jertfit pentru credința lor, ci, prin bucuria slujbelor, mai ales a Sfintei Liturghii, să intre în legătură, să experimenteze acest trecut, să devină astfel și ei parte vie a acestei dorințe neîntrerupte a înaintașilor de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor. Idealul isihast și filocalic este cel care a dat naștere vieții monahale pe Dealul Pleșu și tot el este cel care trebuie să anime pe toți creștinii care vin cu evlavie în acest loc în căutarea lui Dumnezeu în smerenie și în duh de jertfă.” (”Monografia așezământului monahal de la Șinca Veche”, 2019, Editura Foton, Brașov)